This text will be
replaced
Inspirată din romanul nonficţional din anul 1998 "The Big Year: A Tale
of Man, Nature and Fowl Obsession" al autorului Mark Obmascik, comedia
"The Big Year" este povestea a trei bărbaţi pasionaţi de ornitologie,
care s-au săturat de responsabilităţile şi obligaţiile personale şi
profesionale şi decid să treacă peste crizele existenţiale cu care se
confruntă dedicându-şi un an din viaţă unei activităţi plăcute şi
relaxante precum studiul păsărilor. Întrucât fenomenul climatic El Niño a
adus pe teritoriul Americii de Nord cea mai mare varietate de specii de
păsări pe care au văzut-o ornitologii în ultima decadă, Stu, Brad şi
Kenny au şansa de a-şi împlini visul de a câştiga o competiţie ce
durează 12 luni şi în decursul căreia trebuie să identifice şi să
catalogheze cât mai multe specii de zburătoare, fiecare dintre ei fiind
dispus la orice sacrificiu pentru a-şi devansa rivalii, deşi niciun
trofeu nu este pus în joc. Pe parcursul unei călătorii care îi poartă pe
tot teritoriul continentului nord-american, cei trei competitori învaţă
că există lucruri mai importante decât victoria, aventurile sălbatice
în care se implică schimbându-le pentru totdeauna vieţile.
|