Trei criminali de pe planeta Krypton scapa din zona Phantom printr-o
explozie nucleara si ajung pe Pamant cu intentia de a prelua controlul.
Superman, intre timp, este indragostit de Lois Lane, care afla cine este
el cu adevarat. De asemenea, criminalul Lex Luthor scapa din inchisoare
si decide sa-si uneasca fortele cu cei 3 pentru a-l putea invinge pe
Superman
Filmul incepe pe planeta Krypton, unde tatal lui Superman il trimite pe
acesta pe Pamant, pe cand era doar un copil. Acesta creste pentru a
deveni un reporter normal pe nume Clark Kent. Cel putin pare normal,
pana nu se transforma in Superman, un erou capabil sa zboare si distruga
raul din lume. Cand maleficul Lex Luthor planuieste sa preia controlul
asupra lumii, Superman este singurul care poate sa-l impiedice
Nick e un tânăr american comun al cărui prieten e indianul Chet. Cei doi
sunt foarte apropiaţi, dar au o grămadă de discuţii în contradictoriu,
însă după ce Nick ajunge în pericol, Chet nu are de ales decât să-l
ajute să jefuiască o bancă. Nick, care lucrează să livreze pizza, a
ajuns la casa a doi condamnaţi care fug de poliţie, iar aceştia i-au
învelit corpul într-o bombă care va exploda în câteva ore. Nick trebuie
să le aducă celor doi răufăcători bani de la o bancă, altfel bomba de pe
el nu va fi dezamorsată şi va exploda. Chet şi Nick se înarmează cu
pistoale de jucărie şi încearcă să scape cu viaţă din confruntările cu
poliţia, asasini plătiţi, aruncători de flăcări, dar şi din certurile
lor interminabile.
Matt Damon şi regizorul Paul Greengrass (The Bourne Supremacy, The
Bourne Ultimatum, United 93) se reunesc din nou în ZONA VERDE, un
thriller a cărui acţiune e plasată în zilele de început al războiului
din Irak, când domnea haosul şi nu puteai avea încredere în nimeni, iar
orice decizie risca să declanşeze urmări de neimaginat. În
timpul ocupaţiei americane din Bagdadul anului 2003, subofiţerul Roy
Miller (Damon) a fost detaşat împreună cu echipa sa de investigatori
militari pentru a găsi arme de distrugere în masă despre care se credea
că ar fi depozitate undeva în deşertul Irakian. Însă, în loc să dea
peste arme chimice letale, soldaţii descoperă o operaţiune de
muşamalizare extrem de elaborată care le va da misiunea complet peste
cap. Intrat într-o reţea de agenţi operativi cu interese
diferite, Miller trebuie să vâneze răspunsuri printre dovezi înşelătoare
şi secrete bine ascunse pe pământ ostil care ori vor absolvi de orice
vină un regim pătat, ori vor declanşa un război într-o regiune
instabilă. Într-un moment al istoriei exploziv şi în acel loc periculos,
Miller va descoperi că cea mai eficientă armă dintre toate
este...adevărul.